Optimizare şi restructurare fiscală / Nivel naţional şi internaţional

Optimizare şi restructurare fiscală / Nivel naţional şi internaţional

În domeniul optimizării şi restructurării fiscale putem oferi consultanţă atât la nivel național cât și internațional, datorită faptului că TPA este una dintre cele mai importante companii de consultanță din Europa Centrală şi de Sud-Est. Sporirea reglementărilor legale din noile State Membre ale UE, creşterea în importanță a legislației UE și orientarea cât mai mare a clienţilor noștri către piețele externe impun prezența specialiștilor la faţa locului.

Birourile TPA sunt situate pe întreg cuprinsul Europei Centrale şi de Sud-Est.

TPA are birouri în Albania, Bulgaria, Croaţia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă şi Ungaria şi continuă să se extindă şi în alte ţări. Asistenţa transfrontalieră pentru clienţii noştri este pentru noi un fapt asumat. Toate birourile noastre vă pot pune la dispoziţie un consultant vorbitor de limbile germană şi engleză, în conformitate cu conceptul nostru de consultanta în limbile germană şi engleză.

Reţeaua Baker Tilly International este concepută pentru a facilita cooperarea la nivel regional și global, prin aplicarea cunoștințelor și experienței accesibile la nivel internaţional şi consilierea clienţilor într-o manieră promptă și eficientă.
Suntem capabili să proiectăm structuri fiscale optime transfrontaliere pentru dumneavoastră şi compania dumneavoastră, care ajută la internaționalizarea companiei dumneavoastră și vă oferă sprijin în tranzacţiile transfrontaliere.

Vă putem pune la dispoziţie următoarele servicii:

  • Consultanță fiscală pentru implementarea de  structuri fiscale eficiente (la momentul investiției, in faza operaționala, dar și la momentul unei vânzări ulterioarei)
  • Consultanță fiscală pentru tranzacţii
  • Implicațiile fiscale ale structurilor de tip holding
  • Strategii fiscale pentru fuziuni şi achiziţii
  • Raționalizarea structurii acționariatului prin identificarea structurilor de impozitare de tip holding eficiente (din punctul de vedere al impozitului pe dividende și al impozitului pe câștigurile de capital realizat în cazul unei vânzări viitoare)
  • Analiza comparativă a jurisdicțiilor străine faţă de structurile interne de tip holding, cu o prezentare a principalelor avantaje pentru fiecare opţiune în parte.

Persoană de contact

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.