În contextul economic actual, o preocupare din ce în ce mai acută a oricărui antreprenor este asigurarea resursei umane calificate. În același timp, protejarea informațiilor sensibile este, și ea, esențială pentru menținerea unui avantaj competitiv, pentru orice tip de afacere, indiferent de anvergură ori domeniu de activitate.
Deși, cele două elemente cheie pentru afacere – resursa umană și secretele de afaceri – pot părea, la prima vedere, incongruente, în practică, ele sunt ingrediente ale succesului comercial. Atent dozate,cele două ingrediente se întrepătrund organic și se potențează reciproc.
Dacă resursa umană este ingredientul comun, de bază, din această rețetă, în cele ce urmează ne propunem să explorăm ingredientele mai ”exotice”, să spunem – informațiile confidențiale, secretele comerciale și know-how-ul – și modul în care acestea vin să întregească rețeta succesului comercial în acest context.
Și cum am putea înțelege mai bine nuanțele oricărei rețete, dacă nu în bucătărie? Așadar, să ne imaginăm bucătăria unui restaurant, unde un angajat găsește, în timp ce spală vasele, o filă de agendă pe care sunt notate salariile tuturor angajaților, împreună cu însemnări, schițe și calcule privind reorganizarea iminentă a afacerii și consecințele preconizate asupra fiecărui angajat.
Notițele descoperite întâmplător reprezintă un exemplu clasic de informații confidențiale – date care nu sunt publice, considerate sensibile de către deținătorul lor. În plus, ele pot include o gamă largă de informații, de la date financiare la strategii de afaceri și informații despre angajați.
Acest gen de informații sensibile pentru orice afacere și gestionarea corespunzătoare a acestora la nivelul angajaților sunt (sau ar trebui să fie) protejate, în principal, prin clauze de confidențialitate în contractele cu personalul. Astfel de clauze vor trebui să reglementeze obligațiile și restricțiile care ar trebui impuse angajaților, în limitele trasate de legislația, doctrina și jurisprudența națională și europeană, precum și sancțiunile pentru divulgarea neautorizată -.
Să ne întoarcem însă în bucătărie și să ne imaginăm că pe foaia de hârtie rătăcită nu erau scrise idei strategice informații despre salarii, ci lista de ingrediente și cantitățile necesare preparării celui mai popular produs din meniu, pentru care respectivul restaurant devenise recunoscut, renumit și căutat.
În acest caz am avea de-a face cu o altă categorie de informații confidențiale, respectiv, secretul de afaceri, adică tot informații sensibile, dar cu valoare comercială.
Secretele de afaceri se bucură de protecție legală specifică în România și este recomandat ca prevederile legislative în materie să fie riguros armonizate și coerent integrate cu clauzele de confidențialitate din contractele cu personalul, indiferent dacă vorbim de angajați cu contracte individuale de muncă sau de colaboratori în baza unor contracte civile.
Revenind la exemplul cu bucătăria din restaurant, deși divulgarea listei de ingrediente și a gramajului unui alt restaurant ar fi, evident, de natură a genera prejudicii respectivei afaceri, este puțin probabil ca, în lipsa unei rețete care să descrie amănunțit procesul de preparare, preparatul în cauză ar putea fi reprodus de o manieră apropiată.
Însă, o astfel de divulgare a rețetei complete ar reprezenta o scurgere de know-how – respectiv acele secrete de afaceri cu valoare comercială excepțională, care cristalizează de obicei procese și proceduri inovative, perfectate cu eforturi semnificative de cercetare / dezvoltare.
Ca formă aparte de secret comercial, know-how-ul din cadrul afacerii este recomandat a fi protejat suplimentar, prin mecanisme de protecție a proprietății intelectuale / industriale, indiferent dacă este dezvoltat de companie prin atribuții de serviciu / misiuni inovatoare specific trasate salariaților sau – în special și mai ales – atunci când este dezvoltat de angajați din cadrul companiei.
Revenind la restaurantul nostru, să presupunem că acesta este unul clasificat în Ghidul Michelin unde știm că deși recunoașterea este acordată restaurantului, clasificarea a fost obținută datorită talentului bucătarului șef, care este angajat și nu proprietar al afacerii, și care a dezvoltat meniul premiat și a rafinat tehnici de preparare și rețete inovative în perioada în care a lucrat în respectivul restaurant.
Un asemenea caz particular al know-how-ului dezvoltat de angajați în cadrul raporturilor de serviciu ilustrează cel mai bine necesitatea de a găsi formula echilibrului perfect între a oferi un mediu atractiv angajaților cu calificare înaltă, pe de o parte, și nevoia de a proteja – și păstra – informațiile comerciale sensibile în cadrul afacerii, de pe altă parte.
