15. ianuarie 2024
Reading Time: 3
Min.
news
TPA România: Creștere semnificativă în 2023 și o nouă echipă de management
TPA România a raportat o creștere remarcabilă, de 15%, în anul 2023. Cu o cifră de afaceri totală de peste 7,5 milioane Euro și peste 150 de angajați care lucrează în birourile din București și Cluj, TPA România și-a consolidat poziția ca fiind una dintre cele mai importante firme de servicii profesionale din România în 2023.
“Parcurgem o perioadă aglomerată pentru contabili și consultanți fiscali, cu provocări semnificative legate de introducerea sistemului de facturare electronică, raportarea SAF-T și de modificările aduse legislației fiscale. Echipa noastră valoroasă a pus accentul pe identificarea celor mai bune soluții pentru clienții noștri, iar acest lucru a condus la un an cu multe reușite. Mutarea în noul sediu din București, dezvoltarea liniei de servicii ESG și căutarea continuă a soluțiilor optime de digitalizare sunt doar câteva elemente care mă fac deja sa proiectez un 2024 foarte promițător” – Jan Glas, Partener Fondator al TPA România.
Noua echipă de management: Cristina Petrescu și Sorana Cernea
TPA România a anunțat și promovarea a doi Managing Partners: Cristina Petrescu și Sorana Cernea.
Cristina Petrescu s-a alăturat echipei TPA România în anul 2004 ca Partener, după o experiență anterioară într-o firmă din cadrul Big Four. Cristina a fondat practica de Audit și Consultanță din cadrul TPA România reușind să construiască o echipă solidă de profesioniști și un portofoliu impresionant de misiuni de audit și servicii conexe. Cristina are de asemenea expertiză în proiecte de due diligence, business advisory și suport în tranzacții pentru companii care operează în diverse industrii. Din 2016, Cristina s-a implicat cu succes în calitate de expert financiar în proceduri complexe de arbitraj internațional ținute sub auspiciile Camerei Internaționale de Comerț (ICC) din Paris și Centrului Internațional de Arbitraj din Viena (VIAC). Succesul eforturilor Cristinei au avut ca rezultat și recenta promovare a Claudiei Bratu în calitate de Partener al practicii de Audit și Consultanță. Cristina este expert contabil american (CPA), membră a Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) și membră a Camerei Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).
Sorana Cernea a înființat biroul din Cluj în anul 2004 și s-a alăturat echipei TPA România în anul 2016 ca Partener. Sorana a continuat să dezvolte cu succes un portofoliu vast de clienți, localizați în principal în regiunea Transilvaniei. Sorana este foarte activă în comunitatea de afaceri vorbitoare de limba germană, ceea ce contribuie la succesul și creșterea continuă a TPA România. Sorana este apreciată pentru expertiza sa de peste 25 de ani în domeniul contabilității, fiscalității, salarizării și al auditului financiar. De-a lungul anilor a fost consultant atât pentru clienți locali, cât și internaționali, activi în diverse sectoare de activitate. Sorana a absolvit Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – secția de Informatică Economică din cadrul Universității Babeș-Bolyai, continuând studiile postuniversitare la aceeași facultate, precum și la Universitatea Hohenheim din Stuttgart. Sorana deține calificările profesionale de expert contabil, consultant fiscal și auditor financiar, fiind membră a camerelor profesionale aferente din România. De asemenea, este autor și speaker de specialitate la conferințe locale si internaționale.
„ Le felicit pe Cristina Petrescu și Sorana Cernea pentru promovarea ca Managing Partners ai TPA România. Numirea unei noi echipe de management, cu membri aleși din cadrul grupului de parteneri existenți, este un pas foarte important după 25 de ani de existență a TPA România. Pe lângă expertiza lor tehnică, nu am nici cea mai mică îndoială, Cristina și Sorana își vor îndeplini noile responsabilități cu pasiune și dedicare, lucru care s-a putut observa deja în ultimele luni de când lucrăm împreună la tranziția către noile lor roluri. TPA România își va continua parcursul dezvoltării profesionale în anii următori, iar cu Cristina Petrescu și Sorana Cernea în calitate de Managing Partners, firma este în mâini foarte bune pentru a continua să scrie povestea noastră frumoasă. Sunt mândru că am construit TPA România împreună și sunt entuziasmat să continuăm să facem acest lucru cu noua echipă de management, cu partenerii și toți colegii și colaboratorii noștri.” – Jan Glas, Partener Fondator al TPA România.