Noi scutiri de TVA în domeniul medical

Noi scutiri de TVA în domeniul medical

Noutăţi

Noi scutiri de TVA în domeniul medical

Începând cu 11 iunie 2023, reprezintă operațiuni scutite cu drept de deducere din perspectiva TVA următoarele:

  • Serviciile de construire, reabilitare și modernizare destinate unităților spitalicești din rețeaua publică de stat sau celor deținute și exploatate de entități nonprofit înscrise în Registrul public organizat de ANAF;
  • Livrările de echipamente medicale, aparate, dispozitive, articole, accesorii și echipamente de protecție, materiale și consumabile de uz sanitar, destinate în mod normal utilizării în domeniul îngrijirilor de sănătate sau pentru utilizarea de către persoanele cu handicap, bunuri esențiale pentru compensarea și depășirea handicapurilor, altele decât cele amintite mai jos, precum și adaptarea, repararea, închirierea și leasingul unor astfel de bunuri, efectuate către unități spitalicești din rețeaua publică de stat sau celor deținute și exploatate de entități nonprofit înscrise în Registrul public organizat de ANAF;
  • livrarea de proteze și accesorii ale acestora, cu excepția protezelor dentare scutite de taxă (serviciile și livrările de proteze efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi și tehnicieni dentari);
  • livrarea de produse ortopedice.

Scutirea de TVA se va putea realiza:

  • direct, prin facturare fără TVA de către furnizorii de bunuri/prestatorii de servicii, dacă beneficiarul este unitatea spitalicească din rețeaua publică de stat sau, după caz, instituția/autoritatea publică centrală sau locală, care asigură finanțarea acesteia;
  • prin restituirea TVA aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile nonprofit, potrivit procedurii ce urmează a fi publicate în 60 de zile. Sumele restituite vor putea fi utilizate de către entitățile nonprofit exclusiv pentru finanțarea achizițiilor de bunuri și/sau servicii amintite mai sus.

Sursa: Legea nr. 88/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal

 

 

Tax-Legal-Newsletter-Aprilie-2023

233.99KB

.pdf

Similar Posts

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.