I. DEFINIȚIE
Codul Civil califică forța majoră drept orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil si inevitabil. În măsura în care debitorul face dovada forței majore, el este exonerat de răspundere pe perioada afectată de forța majoră, dacă părțile nu convin contrariul.
II. ESTE DECRETAREA STĂRII DE URGENȚĂ CAZ DE FORȚĂ MAJORĂ SAU NU?
În contextul declarării stării de urgență, ca urmare a pandemiei Covid-19, operatorii economici ar putea invoca neexecutarea obligațiilor contractuale pe motiv de forță majoră numai dacă demonstrează că sunt efectiv afectați, în mod obiectiv, în îndeplinirea obligațiilor.
Prin OUG 29/2020 se poate considera că legiuitorul a instituit o prezumție legală de forță majoră în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), așa cum definite de lege, cu privire la contractele de utilități și de locațiune a sediului social sau a sediilor secundare, cu consecința amânării la plată a chiriei și utilităților.
Cu privire la celelalte tipuri de contracte în derulare, legiuitorul instituie doar o prezumție simplă, în sensul în care IMM-urile pot invoca forța majoră numai după încercarea de renegociere a contractului, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc. Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă.
Mai mult, s-au stabilit condiții de fond suplimentare ale forței majore față de dreptul comun, și anume ca împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă să rezulte dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu COVID-19, care a afectat activitatea IMM-ului, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență.
Prin urmare, în actele normative emise în legătură cu starea de urgență declarată în România se reglementează modalitatea de invocare a forței majore doar pentru IMM-uri, așa cum sunt definite prin lege în raport cu autoritățile publice și/sau ceilalți parteneri contractuali.
Cu privire la ceilalți agenți economici, alții decât IMM-uri, aceștia vor fi nevoiți să facă dovada forței majore în condițiile dreptului comun și a prevederilor contractuale. Cu toate acestea, ei vor putea să utilizeze certificatele de stare de urgență sau certificatele de forță majore pentru a putea proba incidenta forței majore în raport cu partenerii contractuali.
III. INVOCAREA FORȚEI MAJORE. DIFERENTA DINTRE AVIZUL SI CERTIFICATUL DE STARE DE URGENȚĂ
IMM-urile vor putea să invoce forța majoră în baza certificatelor de situații de urgență eliberate de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Ceilalți agenți economici vor putea invoca forța majoră în condițiile prevăzute în contracte. Ca regulă generală, un prim pas îl constituie notificarea celeilalte părți și încercarea de evitarea a efectelor negative generate de imposibilitatea executării obligației contractuale.
Este posibil ca în unele contracte să fie prevăzută obligația obținerii unui aviz de forță majoră de la Camera de Comerț care să justifice intervenirea evenimentului imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Cu toate acestea, avizul Curții de Conturi nu garantează calificarea evenimentului ca forță majoră, el fiind supus analizei instanțelor de judecată.
De aceea, este foarte important să ținem cont de faptul că în situația prezentă caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat, astfel încât nu vor fi considerate imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență.
Pentru a beneficia de efectele forței majore, este esențial ca evenimentul calificat astfel să se fi produs înainte ca obligația, rezultând din contractul încheiat între părți, să fi devenit exigibilă sau ca debitorul sa fi fost pus în întârziere cu privire la neexecutare. Prin urmare, nu se poate invoca caracterul imprevizibil pentru contractele încheiate după decretarea stării de urgență sau în cazul contractelor încheiate recent, într-o perioadă în care pandemia era deja cunoscută.
IV. EFECTELE FORȚEI MAJORE
Ca regulă generală, invocarea forței majore duce la înlăturarea răspunderii pentru obligațiile a căror îndeplinire a fost parțial sau total împiedicată de evenimentul de forță majoră însă părțile pot să prevadă și alte efecte.
Astfel, părțile pot conveni că forța majoră poate suspenda, amâna sau chiar elibera o parte sau alta de îndatoririle sale contractuale, fără a răspunde.
Totodată, forța majoră poate conduce chiar la desființarea contractului, dacă imposibilitatea de executare este totală și definitivă și privește o obligație contractuală esențială, sau poate avea drept consecință doar suspendarea contractului (dacă imposibilitatea de executare este doar temporară sau afectează obligații neesențiale) Bunele practici în contractele comerciale recunosc dreptul părții neafectate de forță majoră să denunțe unilateral un contract în care cealaltă parte a invocat forța majoră exoneratoare de răspundere și starea de fapt se prelungește pentru o perioadă semnificativă (3 până la 6 luni).
Trebuie subliniat încă odată că, deși situația de urgență generată de pandemia COVID-19 și măsurile adoptate de autoritățile publice în acest context reprezintă o situație excepțională, toate acestea nu atrag automat incidența forței majore în raporturile contractuale aflate în derulare.
Contractul are forță obligatorie între părți și, prin urmare, situația de fapt trebuie analizată în concret, de la caz la caz, prin raportare la obligațiile asumate și la posibilitatea salvgardării contractului.
Sursă: Ordonanța de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 Martie 2020, Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009), Ordinul 791/2020 privind acordarea certificatelor de situații de urgență operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2, Monitorul Oficial cu numărul 248 din 25 martie 2020.