ASOCIATIA PASĂRI
Aceasta a luat ”în grijă” 100 de copii cu boli grave din România și virează lunar 10.000 euro pentru acești copii – fiecărui copil îi este alocată o bursă de 100 euro pe lună. De la înființare, din 2018, asociația s-a implicat în educația a 700 de copii din România. Contribuția firmei noastre va fi direcționată spre bursele educaționale a 20 de copii din totalul de 100 de copii, menționat mai sus.
Vlad Pop, președintele asociației, este un explorator și un om inimos din Cluj-Napoca. În ultimii 6 ani a urcat pe vârfuri de pe toate continentele, a alergat 620 km la Oceanul Arctic și la cele mai grele ultramaratoane din lume, fiind singurul atlet din lume care a terminat toate cele 3 curse la 6633 Arctic Ultra, cel mai dur ultramaraton din lume.
ASOCIAȚIA AUTISM VOICE
Misiunea asociației Autism Voice încă din 2008, este de a dezvolta și a oferi, la nivel național, cei mai buni specialiști și cele mai bune programe de recuperare și integrare a copiilor cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale. Cele două centre de terapie ale asociație sunt repere de profesionalism în România, iar echipa multidisciplinară a asociației asigură rezultatele optime în recuperarea abilităților copiilor cu dizabilități neuropsihice.
ASOCIAȚIA NON – GUVERNAMENTALĂ MARIA BEATRICE
Centrul de recuperare medicală Maria Beatrice a fost înființat în anul 2012 fiind recunoscut la nivel național ca Centru de referință pentru tratarea afecțiunilor neuromotorii, paralizie cerebrală și traumă a copiiIor din România. Din anul 2017 a început construcția Primului Centru Pediatric Național – Un altfel de Spital pentru copiii cu paralizie cerebrală, afecțiuni neuromotorii și traumă prin care se doreste îmbunătățirea calitatii vieții cât mai multor copii din România.
FUNDAȚIA "FAMILIA SFÂNTĂ"
Fundația „Familia Sfântă” și-a început activitatea cu Policlinica fără plată în anul 1994, la inițiativa unui grup de medici. Din momentul înființării Policlinica oferă gratuit pacienților consultații medicale, tratamente și examinări medicale. Pacienții primesc medicamente gratuite pe rețetele eliberate de medicii Policlinicii, medici care consultă fără a fi remunerați pentru actul medical.
Cu ajutorul medicilor voluntari am tratat de-a lungul celor 30 de ani peste 55 000 de pacienți. O parte dintre aceștia, dar nu numai, au beneficiat și de ajutor material (constând în alimente, îmbrăcăminte, rechizite, articole de curățenie și igienă, etc). Mai multe informații despre noi găsiți pe www.familia-sfanta.ro
ASOCIAȚIA DĂRUIEȘTE VIAȚĂ (inițiativa #NoiFacemUnSpital)
Asociația Dăruiește Viață a fost fondată în 2012, pentru a reforma din temelii sistemul medical românesc. Proiectele Asociației Dăruiește Viață schimbă vieți. Ale copiilor și adulților cu boli grave, ale cadrelor medicale care profesează în spitale din România. Cel mai vizibil proiect al asociației este reconstrucția Spitalului Marie Curie pentru ca toți copiii din România cu boli grave să primească aceeași îngrijire ca în vestul Europei.
FUNDAȚIA MOTIVATION ROMANIA
Din 1995 Fundația Motivation România vine în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități din țară. Serviciile pe care le oferă acoperă o gamă largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare activă și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant, consultanță pentru accesibilizarea spațiilor și sport adaptat. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de mișcare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 26.000 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro
Grădința Malteză
Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi neuromotorii și asociate este aproape de copilașii cu nevoi speciale, pentru care isi doresc să ofere cele mai eficiente programe de educație și de recuperare. Viziunea de a oferi ajutor, de a motiva și de a susține pe cei vulnerabili rămâne zilnic in atentia lor. Suntem recunoscători pentru colaborarea cu această grădiniță minunată.
ASOCIAȚIA PREMATURILOR
Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România. Organizația deruleaza programe caritabile de donații în maternități, de educație continuă pentru cadrele medicale, susține ateliere si webinarii pentru familiile cu prematuri, proiecte de prevenție a nașterii premature, susține financiar cazurile sociale de familii cu prematuri.
HOSPICE Casa Speranţei
HOSPICE Casa Speranței a fost fondată în 1992, iar în timp și-a câștigat statutul de cea mai mare fundație din România care oferă, gratuit, servicii complete de îngrijire paliativă pacienților și familiilor lor. Prin toate serviciile oferite, prin toate proiectele demarate, HOSPICE a dovedit că prețuirea pentru fiecare clipă de viață nu este doar o deviză, ci un drept care trebuie și poate fi respectat. În cei 29 de ani de existență, HOSPICE a reușit să aducă speranță și să ofere ajutor, în mod gratuit, pentru aproape 45.000 de pacienți cu boli incurabile, dar și pentru familiile acestora.
Arca lui Noe
Arca lui Noe Cluj is an animal protection association, with sterilization programs, that offers care for dogs in the shelter and through foster-care systems, as well as the promotion and adoption of hundreds of sterilized, dewormed, and vaccinated animals. The association also intervenes in emergencies, offering help in the case of injured, sick, or abandoned animals, demonstrating its commitment to the welfare and protection of all non-speaking beings in our community. The love of animals towards us and our love towards them is scientifically proven as a therapy. Whenever we can, we will support love. The association also intervenes in emergencies, offering help in the case of injured, sick, or abandoned animals, demonstrating its commitment to the welfare and protection of all non-speaking beings in our community. The love of animals towards us and our love towards them is scientifically proven as a therapy. Whenever we can, we will support love.
Asociația Niciodată Singur
După un model internațional, implementat în ultimii 75 de ani în peste 15 țări din întreaga lume, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor mobilizează voluntari, resurse și comunități pentru a oferi vârstnicilor o viață cu mai puțină singurătate. Peste 300 de vârstnici din orașe din 10 județe primesc săptămânal sprijinul emoțional, practic și material al voluntarilor. În plus, în ultimii doi ani am dezvoltat și programe comunitare ce vizează oferirea de modalități de petrecere a timpului liber pentru vârstnicii din 3 orașe și am deschis în București un centru de socializare care abordează problematica singurătății, atât prin activități care îi fac pe vârstnici să se reconecteze la societatea contemporană, dar care îi și ajută să își găsească un nou cerc social. Aceste programe care au impactat peste 300 vârstnici.
RINGIER FOUNDATION
Fundația Ringier a fost înființată în România în anul 2008 și și-a propus să se implice în acele domenii și proiecte în care, putem schimba ceva. Toate proiectele de până acum au abordat sfera socială și, chiar înainte de înființarea acestei fundații, Ringier România a inițiat (sau a participat la) proiecte din aria responsabilității. În prezent micuții bolnavi sunt în centrul atenției, deoarece șansa la viață este primul lor drept. Din 2012 peste 250 de copii au fost sprijiniți în lupta pentru viață.