4. iunie 2024
Reading Time: 2
Min.
news
Sesizarea conținutului „deepfake”
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 455 din 17 mai 2024 a fost publicat Ordinul nr. 20721/2024 pentru constituirea punctului unic de contact privind preluarea sesizărilor referitoare la conținutul „deepfake”.
Punctul unic de contact se constituie în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării și are ca scop preluarea şi redirecţionarea în vederea soluţionării a sesizărilor referitoare la distribuirea de conţinut audio/video manipulat digital în scopuri maliţioase precum manipularea opiniei publice, şantaj, fraudă sau în cadrul unor campanii de propagandă şi dezinformare cu potenţial impact asupra integrităţii proceselor electorale.
Direcţia tehnologia informaţiei şi transformare digitală, prin compartimentul IT, este structura din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării responsabilă cu:
- realizarea unui formular de contact pe pagina de internet a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, unde se pot încărca sesizări cu privire la conţinutul audio/video manipulat digital în scopuri maliţioase şi care este distribuit pe platforme online de socializare, streaming şi motoare de căutare online;
- recepţionarea şi analiza sesizărilor din punctul de vedere al existenţei conţinutului audio/video pentru care există suspiciunea rezonabilă că a fost manipulat digital în scopuri maliţioase.
Analizarea şi transmiterea datelor primite de la populaţie în vederea raportării de către Direcţia tehnologia informaţiei şi transformare digitală, prin compartimentul IT, şi Direcţia comunicare, transparenţă şi dialog social se va realiza în termen de maximum 1 oră în intervalul orar 8.00-22.00 şi în termen de maximum 12 ore în afara acestui interval, pe întreaga perioadă preelectorală şi electorală.
Sursa: Ordinul nr. 20721/2024 pentru constituirea punctului unic de contact privind preluarea sesizărilor referitoare la conţinutul „deepfake”