Combaterea fenomenului Shrinkflation

Combaterea fenomenului Shrinkflation

Combaterea fenomenului Shrinkflation

În data de 15 mai 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin al Președintelui ANPC pentru o mai bună informare a consumatorilor cu privire la cantitatea și prețul produselor.

Acest fenomen, cunoscut sub termenul de „shrinkflation” care reprezintă o combinație între cuvintele „shrink” – a se micșora și „inflation” – inflație, este o practică prin care producătorii reduc cantitatea de produs fără a schimba prețul, în dezavantajul consumatorilor.

Astfel, proiectul de act normativ în discuție stabileşte obligația operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect și precis cu privire la modificarea cantităților de produs având prezentarea, ambalajul, forma identice, chiar în condițiile menținerii aceluiași preț, precum și obligația de informa consumatorii în ipoteza   modificării prețului pe unitatea de măsură.

Informarea trebuie facuță în același câmp vizual într-o formă vizibilă, lizibilă și cu aceeași dimensiune și prin utilizarea de către operatorii economici a următoarelor sintagme: “pe durata întregii perioade de vânzare a produselor cu cantitate modificată” sau „vânzarea este valabilă în limita stocului disponibil”, prin intermediul unui poster/afiș.

Ordinul ANPC se aplică tuturor produselor alimentare și nealimentare, greutatea sau volumul indicat pe ambalajul produsului trebuie să corespundă cantității reale din interior, iar operatorii economici trebuie să declare și perioada pentru care intenționează să pună la vânzare produsele cu cantitate scăzută.

Sursă: Comunicat de presă ANPC privind punerea în transparență a unui Ordin privind combaterea fenomenului ”Shrinkflation”

 

Tax-Legal-Newsletter-Mai-2024

293.55KB

.pdf

Similar Posts

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.